joi, 12 februarie 2009

Fara

Am deschis laptopul si conexiunea la net cu gandul sa scriu ceva. Altceva decat voi scrie, pentru ca mai intai am umblat si io lela pe diverse situri, chestie care de obicei imi dauneaza la digestie, intrucat sunt atat de putine pe placul meu si atat de multe care-mi dau crampe. Inevitabil, dau si peste ceva care-mi intoarce stomacul pe dos, aici. Nu ma mai leg de persoanele in cauza, nu-i asa, niste domni de vaza, unde pui ca am avut si nemasurata onoare de a-i cunoaste personal pe majoritatea. (Hai c-am adus-o bine din condei, am zis exact ce am vrut sa zic.) Maaai, dar cum se ajunge, iata, in vremuri de criza, sa te consulte un grup de specialisti ca sa te, cica, intorci cu fata la consumator, tu companie (de fapt decident, director, manager etc.), sa te invete planificare strategica (aka strategic planning) dupa ce a trecut asa-zisa tumultoasa crestere economica in tar'soara noastra si incepu, o, vai si-amar, recesiunea, maaaaiii, de-a mirarea este!
N-ar fi mai simplu daca am avea, totusi, o economie reala? Adica una cu concurenta reala? Daca decidentii ar avea si responsabilitatea deciziilor lor?
Si, trecand la nivel global, daca s-ar produce, demodat, lucruri si servicii utile, nu pe trend? S-or fi dumirit macar cativa din dahshtepti ca e nasol daca, in loc sa te intrebi cum sa faci bani cu ceea ce stii si-ti place sa faci, te intrebi ce sa faci ca sa faci bani? Adica sa nu mai faci, bre, specula, ci productie?
Hai ca ma duc sa citesc din Hobbitul, sa ma dreg.

Niciun comentariu: