Daca e asta intrebare pe care s-o puna un copil de 2 ani jumate.
Sa si traduc, in caz ca nu se intelege (mie mi se pare ca vorbeste foarte inteligibil, chiar daca r si l se aud de cele mai multe ori i, c ori e un fel de k, ori t, g se transforma in d si cam atat): Cine are cont pe Facebook?
Si contextul:
Obligata fiind (job stuff) sa ma alatur mareei de oameni care navalesc in aceasta gura flamanda de identitati numita facebook, comentam cu Nae acest fapt si ce cunoscuti am descoperit pe-acolo. Pe unii dintre ei ii cunoaste si Cozia. Si la un moment dat apare intrebarea cu pricina: "Cine aie tont pe fesbuk?" Ca nu se lamurise daca vorbeam de Mirela pe care o stie ea sau de altcineva. De restul ii era clar, din varii elemente din conversatie. Da, de acea Mirela vorbeam. Lamurire care a satisfacut-o. N-a intrebat ce-i ala tont de fesbuk. Chestie care ma pune rau pe ganduri, fiindca ea intreaba de toate lucrurile noi care nu-i sunt suficient de clare (dupa propriile ei standarde, desigur). Sau le evita pana cand isi face o idee. Dar daca a apucat sa le numeasca, e clar, inseamna ca ea considera ca s-a lamurit destul. Sigur, e greu de spus ce anume crede ea ca e tontu' asta, dar in general le bungheste bine. (Exemplu: O aud zicand intr-o poveste de-a ei, de-aia cand se joaca, despre personajul X ca este "admirata". Nefiind un cuvant uzual pe la noi prin casa, o intreb ce inseamna "admirata". "Adika o iubeste toata lumea". QED)
Copii de mileniu nou, deh, virtualu' e la fel de real ca tangibilu'... oricum n-au probleme cu granita impalpabilului, deja au intrat fara probleme in peisajul ei cotidian ingerasul si Dumnezeu - pe care stie ca-l mai cheama si Allah, a aflat intreband ce sunt "ochisorii" ornamentali de pe castroanele bulgaresti si cine e Allah. Dar asta e alta poveste.
